sâmbătă, 31 octombrie 2009

O comoara pierduta 1

Cu ocazia unui concurs, a trebuit sa scriu o poveste de Halloween. Eu am reusit oarecum sa scriu o poveste aproximativ infricosatoare, imbinand teama cu dragostea. Sper sa va placa! Prima parte azi, a doua maine. ;)

În secolul al XIX-lea trăia în Franţa Contele de Himptonburt: un gentleman foarte bogat, care era considerat eretic de către Biserica Catolică, din cauza faptului că propovăduia greşelile dogmei oficiale.
În timp ce inchiziţia îl căuta pentru acuzare, se spune că şi-a îngropat întreaga avere în grădina interioară a casei sale, ca familia sa lacomă să nu pună mâna pe ea. El şi toate rudele sale de gradul I au fost decapitate chiar într-o zi de vineri 13, pentru a scăpa de acuzele aduse doctrinei false a bisercii romano-catolice. Locuinţa sa a fost moştenită de nepotul său, ducele de Kompershire, fiul ucisei sale sore, Elena. Legenda spune că fantoma fostului conte nu a avut linişte ştiind că avuţia sa ar putea fi găsită oricând de către urmaşii săi. Pentru a preveni asta, şi-a îmbolnăvit propriul nepot cu o boală misterioasă, care îi provoca hemoragii puternice, ce nu se închegau decât extrem de greu. Această boală, necunoscută la vremea respectivă, s-a transmis urmaşilor săi masculini mai bine de un secol, până la dispariţia neamului şi a fost numită “sangele blestemat de Kompershire”. Bătrânii povestesc că în fiecare zi de Halloween, fantoma devine vizibilă şi omoară pe oricine se apropie de conac, implicit de comoară. Locuinţa a devenit proprietatea primăriei şi nimeni nu are voie să se apropie de ea de 50 de ani incoace.
În acelaşi oraş cu conacul mai locuiesc şi adolescenţii Madison, Talbot şi Felicia, cei mai buni prieteni posibili. O data cu aprofundarea crizei economice mondiale, poveştile despre comori au devenit tot mai căutate. Aşa se face că, într-o zi pe când cei trei erau la şcoala, au auzit, ‘fără să vrea’, istorioara cufărului cu comori al contelui de Himptonburt. Din păcate, cuvântul ‘avere’ i-a facut aşa de bucuroşi, încât au uitat de sângele blestemat şi de genocidul de Halloween, aşa că cei trei au decis să intre pe proprietatea interzisă şi să sape după comoară, pentru a-şi ajuta părinţii cu o sumă frumuşică de bani. Ştiau că ce făceau e ilegal, dar “Scopul scuză mijloacele”. Sau oare…?
După şcoală s-au întâlnit în parc şi au discutat circumstanţele în care îşi vor pune în aplicare planul. Cu o discuţie lungă în spate, data si ora urmau să fie următoarele: marţi, 31 octombrie, ora 22:30, pentru a se asigura că nu îi va vedea nimeni. Urmau să ducă cu ei un cărucior – în care îşi vor pune uneltele de săpat şi comoara găsită -, mâncare şi apă, lanterne, baterii şi se vor imbrăca în negru, pentru a se asigura că nu exista nicio şansă sa fie depistaţi. În plus, la ora aceea dorm si părinţii, deci nici nu vor şti că au plecat de acasa. Poate vă întrebati cum o sa motiveze suma de bani dată cadou? Poi, o să zică că au găsit-o pe jos…
Conform planului lor, în acea dată şi la acea oră, ei se aflau în faţa porţii. Cum nimeni nu mai renovase locul de 50 de ani, încuietoarea uşii era foarte şubreda. Un mic ac de siguranţă le-a garantat o intrare fără prea mare bătaie de cap. Înăuntrul porţilor conacului i-a aşteptat o surpriză: nicio secundă nu se aşteptaseră să găsească morminte şi dovleci. S-au speriat cel mai tare de faptul că deşi dovlecii luminau, nu aveau lumânări…iar Madison afirma că aude voci din când în când. S-a calmat după ce Talbot a luat-o lângă el. Ceea ce el nu i-a mărturisit niciodată e că o iubeşte…poate într-o zi o va face.
Pe măsură ce se apropiau tot mai tare de grădina interioară, teama creştea în sufletele celor trei. Vântul bătea, iar împreună cu crengile golaşe, crea un sunet de-a dreptul înfricoşător în negrul nopţii, alinat oarecum de sursa misterioasă de lumină din dovleci – pe care şi-au explicat-o ca un ornament de Halloween din partea primăriei. Insecte micuţe mişunau prin iarbă, iar Felicia avea vaga bănuială că auzise un sâsâit de şarpe.

2 comentarii:

  1. Nice!
    Asteptam cu nerabdare partea a 2-a :))
    Sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mersi, chiar acum a aparut si continuarea: http://prostioareurbane.blogspot.com/2009/11/o-comoara-pierduta-2.html

    RăspundețiȘtergere

Ai ceva de zis cu privire la articol? Nu te abtine, zi!

(accept critici constructive :D)